El Camino: Refugiul din Ponferrada

Camino - un Drum spre Universul Interior

“Există un pelerinaj celebru care a fost făcut în nordul Spaniei secole de-a rândul, numit El Camino Santiago de Compostela.

Se spune că El Camino – adică, Drumul sau Calea – se aşterne direct sub Calea Lactee şi urmează liniile de forţă magnetică ce reflectă energia primită de la acele aşezări de stele de deasupra lui.

Camino începe în Franţa, traversează Pirineii şi îşi croieşte calea de la est la vest, prin nordul Spaniei, până ajunge la o superbă şi vestită catedrală, numită Santiago de Compostela, unde se spune că sunt îngropate rămăşiţele pământeşti ale Sfântului Iacov… De-aici Drumul se continuă până la Finisterre, pe malul Oceanului Atlantic…

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii ştiu foarte bine că energia de pe Camino le dă capacitatea de a se auto-analiza şi de a cunoaşte cât mai multe lucruri despre ei înşişi…”

“Graţie preotului francez Aymeri Picaud, care a făcut pelerinajul la Compostella în 1123, drumul parcurs astăzi de pelerini este identic cu drumul parcurs, în Evul Mediu, de Carol cel Mare, Francisc de Assisi, Izabela de Castilia, şi, mai recent, de papa Ioan al XXIII-lea – printre atâţia alţii.

Picaud a scris cinci cărţi descriind experienţa sa, care au fost prezentate drept opera papei Calist II – adept al Sfântului Iacob -, şi cunoscute mai târziu sub denumirea de Codex Calixtinus. În cartea a V-a a Codexului Calixtinus, Liber Sancti Jacobi, Picaud enumeră reperele naturale, fântânile, casele de oaspeţi, adăposturile şi oraşele care se găsesc de-a lungul drumului.

Pe baza comentariului lui Picaud, o societate – “Prietenii Sfântului Iacob” (São Tiago se traduce prin Saint Jacques în franceză, James în engleză, Giacomo în italiană, Iacob în latină) – s-a angajat să păstreze până în zilele noastre aceste semne naturale şi să îndrume pelerinii.” (Paolo Coehlo)

“Aşa cum tradiţia musulmană cere ca fiecare credincios să facă măcar o dată în viaţă drumul pe care l-a făcut Mahomed de la Mecca la Medina, şi creştinismul primului mileniu a cunoscut trei itinerare considerate sfinte:

- primul drum duce la mormântul sfântului Petru la Roma; cei ce parcurgeau acest drum aveau ca simbol o cruce şi erau numiţi ROMARI; înlesneşte comunicarea cu alte lumi;

- al doilea drum duce la sfântul mormânt la Ierusalim; cei care făceau acest drum aveau ca simbol un palmier şi erau numiţi PALMERIENI; aduce puterea de a face minuni;

- al treilea drum duce la moaştele sfântului Iacob la Santiago de Compostela; cei ce făceau acest drum aveau ca simbol o scoică şi erau numiţi PELERINI.”

“Era ceva ce a lipsit din discursul tău despre Calea spre Santiago,” spuse o femeie, călătorului în timp ce ieşeau împreună de la conferinţă. ”Am observat că majoritatea pelerinilor,” spuse, “fie pe Calea către Santiago, fie pe calea vieţii lor, încearcă întotdeauna să ţină pasul cu ceilalţi. La începutul pelerinajului meu, am încercat să merg în acelaşi ritm cu grupul meu. Eram obosită, cerusem mai mult decât putea să-mi dea trupul meu, eram încordată, şi am sfârşit prin a suferi o întindere de tendon la piciorul stâng. Timp de două zile mi-a fost imposibil să mai merg, şi am învăţat ca aş fi putut ajunge la Santiago doar dacă aş fi mers în ritmul meu. Mi-a luat mai mult decât celorlalţi şi multe porţiuni am mers singură. Dar numai respectând ritmul meu am reuşit să parcurg tot drumul. De atunci, am aplicat lecţia la orice lucru din viaţa mea.”

“Acum era altfel: eram stăpân peste mine însumi şi învăţam să vorbesc cu universul.

Am început să conversez cu tot ce-mi apărea în drum: trunchiuri de arbori, băltoace de apă, frunze moarte şi frumoase plante urcătoare. Era exerciţiul oamenilor obişnuiţi, învăţat de copii şi uitat de adulţi.

Dar exista un răspuns misterios al lucrurilor, ca şi cum ele ar fi înţeles ce spuneam, şi, în schimb, mă inundau cu Iubire care devoră.

Am intrat într-un fel de transă şi mi s-a făcut frică, dar eram gata să continui acest joc până la epuizare. Încă o dată, Petrus avea dreptate: învăţându-mă pe mine însumi, mă transformam în Maestru.” (Paolo Coehlo)

“Camino trece prin tine. Devii drum cu tot ce presupune el: pietriş, sudoare, praf, aer, pământ. Devii flori şi insecte, devii sunetul râului şi cântecul păsărilor, orchestrele greierilor, zborul vulturilor. Devii iubire. Devii natură. Eşti copilul câmpiilor şi al soarelui. Al munţilor şi al norilor. Devii libertate. Simţi durerea şi fericirea, regretele şi recunoştinta, toate în acelaşi timp.

Eşti libertate. Libertatea să alegi cu cine vrei să treci munţii sau cu cine să împarţi bucata de pâine. Alegi oamenii cu care să mergi mai departe sau pe care să-i aştepti când au probleme, să le vii in ajutor sau să te laşi ajutat. Libertatea să fii cine vrei tu să fii. Absoluta, pura, incredibila, bruta libertate.” (Zully Mustafa)

El Camino

Etichete

duminică, 2 ianuarie 2011

Refugiul din Ponferrada

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu